Dozele sunt relative Doza Zilnică Recomandată este o sintagmă menită să ofere un sistem de referință pentru valorile substanțelor nutritive de care au nevoie oamenii sănătoși. Aceste doze variază în funcție de vârstă și sex și sunt prevăzute pentru cele trei grupe mari de nutrienți: proteine, lipide și glucide, precum și pentru unele minerale, vitamine și substanțe considerate importante pentru starea de sănătate (cum are fi sarea, colesterolul, fibrele celulozice), la care se mai adaugă și recomandările le-gate de numărul de calorii.
Citeşte întreaga ştire: Cât și ce trebuie să mâncăm exact în fiecare zi?
Citește și
Fii propriul tău nutriționist
Ronțăi și tu o pungă de pufuleți și vezi acolo că au 100% din DZR de sodiu, 20% din cea de lipide, nu-știu-cât la sută din glucide… {i că o „porție“ are x grame și y calorii… Încerci să faci nițică aritmetică, dar nu cunoști toți termenii adunării – mai sunt multe DZR-uri care-ți lipsesc: dimineață ai mâncat un ou fiert; dacă adaugi la prânz un iaurt și o ciorbă de legume, vei fi înghițit oare suficient seleniu? Dar magneziu? Poate dacă mănânci un ficățel de pui cu piure la cină faci și norma la fier. Dar, vai! Să nu uiți de calciu și de crom… Cum să le împaci pe toate? Nici măcar aplicațiile de pe smartphone nu pot face ordine perfectă în farfuria ta.
Ce și cât să mănânci E greu de oferit o dietă perfectă și adecvată tuturor, 100% sănătoasă. Asta ți-o va spune orice nutriționist. Specialista spune că „sunt mulți factori care ne influențează necesitățile, iar asta se vede cu ochiul li-ber. Unele doamne sunt sedentare și nu se îngrașă decât dacă exagerează cu mâncatul. Altele, nu slăbesc nici ciugulind 700 kcal pe zi. În general, trebuie mâncate trei mese principale și două gustări, toate trebuind să includă legume, fructe, cereale integrale, leguminoase și nuci. După preferință și situație, carnea și lactatele degresate pot fi surse utile de nutrienți. Iar necesarul caloric nu ar trebui să depășească 1 800-1 900 kcal în cazul unei femei «medii», de 1,65 m înălțime și 65 kg.“
Citeşte întreaga ştire: Cât și ce trebuie să mâncăm exact în fiecare zi?
Dar cum să-ți dai seama dacă mănânci suficient din „ceea ce trebuie“? „Dacă avem o stare bună de sănătate, probabil că nutrienții ne ajung. Dar doar starea aparentă nu e un criteriu suficient, deoarece există și stări carențiale care ajung să se manifeste foarte târziu“, explică dr Zugravu. „Nu ai cum să-ți dai seama că-ți lipsesc nutrienți decât când încep să apară semnele de carență, și acelea sunt de obicei nespecifice. Oboseala nejustificată, durerile de cap, inapetența, tulburările digestive, modificările pielii și mucoaselor sunt ades manifestări de carențe nutriționale“, adaugă specialista în nutriție.
Citeşte întreaga ştire: Cât și ce trebuie să mâncăm exact în fiecare zi?
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Apelăm sau nu la suplimente?
Sunt multe situații în care suplimentele alimentare de vitamine și minerale sunt bine-venite, iar asta din mai multe motive. Medicul Corina Zugravu spune că „primul ar fi că, sedentari fiind, mâncăm un volum mic de alimente și sunt șanse mari ca aportul de microelemente să fie insuficient. Dacă mai ținem și cură de slăbire, clar avem nevoie de suplimente, pentru că, sub 1 500 kcal pe zi, mineralele și vitaminele din alimente sunt cert insuficiente. Un alt motiv ar fi faptul că alimentele noastre sunt în mod natural sărăcite de vitamine pentru că vin de departe, stau mult pe rafturi, sunt prelucrate necorespunzător în bucătărie etc. Deci nu ne mai aduc exact ce scrie pe hârtie că ar trebui să conțină.“ Nutriționista menționează că întotdeauna prescrie suplimente celor care țin diete drastice, gravidelor în primul și ultimul trimestru de sarcină, femeilor care alăptează, copiilor în pusee de creștere, care trebuie sprijiniți cu vitamine și minerale și, uneori, sportivilor, mai ales dacă sunt foarte tineri. „Mai există suplimente obligatorii pentru vegani (de exemplu, vitamina B12) și suplimente pe care le indic bătrânilor (vitaminele B12, D, calciu). Dar fiecare individ este unic, deci necesitățile diferă“, reiterează dr Zugravu.
Mihaela Bilic: „Nimic nu îngrașă, nimic nu slăbește… Totul ține de cantitate“
Citeşte întreaga ştire:Mihaela Bilic: „Nimic nu îngrașă, nimic nu slăbește... Totul ține de cantitate“Care sunt prejudecățile părinților în ceea ce privește alimentația copiilor lor ?
Mihaela Bilic: „Nimic nu îngrașă, nimic nu slăbește... Totul ține de cantitate“
Unde mai greșesc părinții în alimentația copiilor? Greșesc că nu au încredere în instinctele lor, care, culmea, funcționează până la vârsta de 5 ani perfect, adică începând de la foame la sațietate, un copil știe când îi este foame, știe când s-a săturat. Un copil, în principiu, la capitolul diversificarea alimentației, nu are cum să accepte cu ușurință alimentele noi, din simplul fapt că există o reticență pentru nou, nu că nu îi plac. Și atunci sunt foarte mulți părinți care renunță la efortul de a-l obișnui pe copil cu un anumit aliment pentru simplul fapt că se lovesc odată sau de două ori de un refuz și nu de multe ori poate acel aliment nu era iubit nici de ei, și cred că nu îi va plăcea nici copilului.
Interesante Link Bloguri
Afaceri online
PC Computer
Locuinta - O investitie necesara
De la prietenii niștri RELIGIE
LITERATURA și CREDINTA
Economico - Sociale
Politici Fiscale , Sociale
Situatia ECONOMICO-SOCIALA
Stiinta si tehnica
„ABC de nutriție“ (Curtea Veche Publishing) este cea mai recentă carte lansată de dr. Mihaela Bilic. Volumul se adresează atât copiilor, cât și adultilor, și se vrea a fi un ghid de sănătate, prin care cei mici sa dezvolte o relație sănătoasă cu mâncarea. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie ca și părinții să știe să-și îndrume copiii în acest demers esential. „Nimic nu îngrașă, nimic nu slăbește, nimic nu îmbolnăvește, nimic nu vindecă apropo de mâncare. Totul ține de cantitate. Și atunci, a-l învăța pe cel mic că trebuie mâncat din toate, dar că din unele alimente mâncăm mai rar, este un lucru care ține de noțiunea de a fi binecrescut. Se învață în copilărie“ spune Mihaela Bilic în cartea sa. (Foto: Marius Bărăgan) Aș spune că, din păcate, prejudecățile pornesc de la diversificarea alimentației, pentru că ni se spune că, de exemplu, carnea de vită este mai bună decât carnea de porc, și atunci este intrdusă prima la diversificare, deși inclusiv medicii pediatri spun că în carnea de porc avem mai multe grăsimi săturate bune decât în carnea de vită. Apoi se face o diferențiere, nu știu pe ce criteriu, între laptele dulce și laptele bătut, acru, adică foarte mulți părinți consideră că laptele dulce e una și laptele acru e alta, că brânzeturile sunt alta, când de fapt ele sunt în aceeași categorie a lactatelor. Bineînțeles, la capitolul prejudecăți se înscrie și marea greșeală pe care o fac părinții crezând că grăsimea este un lucru care nu este bun în alimentația unui copil, când de fapt este un lucru bun, până la o anumită vârstă. Până la vârsta de 2-3 ani, alimentația unui copil trebuie să conțină mai multă grăsime decât proteine și carbohidrați. Deci 55% din rata lui calorică trebuie să fie reprezentată de grăsime, copilul crește din grăsime, din grăsime se dezvoltă sistemul nervos și tot ce înseamnă funcționarea, transmiterea sistemelor nervoase. Când unui copil îi dai o alimentație dietetică, săracă în grăsimi, nu faci decât să îi împiedici dezvoltarea. Și bineînțeles, nu în ultimul rând, toate aceste mode alimentare, eu știu, alegerea mai degrabă a semințelor și a grăsimilor vegetale decât grăsimi animale, înlocuirea sau ideea de a elimina din alimentația copiilor produsele animale și ideea de a îi face vegetarieni. Sau eliminarea preparării termice a mâncării, lucruri care sunt dramatice și profund dezechilibrante. Deci la capitolul prejudecăți toate temerile și toate fricile noastre ca adulți, începând de la siluetă, sau ideea că ne putem controla sănătatea cu ajutorul mâncării sunt transmise copiilor. Din păcate ei nu au nicio vină, și ne trezim că le limităm lor viața sau le stricăm lor relația cu mâncarea deoarece noi avem un dezechilibru în relația cu mâncarea. Deci e mai mult decât o prejudecată, e o vină a noastră pe care o transferăm pe copiii noștri. Și ei sunt nevinovați.
Sursa : https://www.unica.ro/cat-si-ce-trebuie-sa-mancam-exact-in-fiecare-zi-175979
CIVILIZAŢIILE „DEȘTEPTE” DEPIND DE IOD!
Pentru a avea o societate „civilizată”, este nevoie de oameni deștepţi. Pentru a putea fi „deștept”, în sensul de a nu fi „cretin”, este nevoie de un creier normal dezvoltat.
Dezvoltarea normală a creierului este dependentă de existenţa unei tiroide fetale normale. Hormonii tiroidieni sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului unui făt, ce va deveni un om deștept în societate; adică nu un cretin. În lipsa tiroxinei intrafetale, organismul va deveni „cretin”.
Hormonul tiroidian (tiroxina) este constituit din 65% iod! De aceea, pentru a forma tiroxină, organismul are nevoie de iod. În esenţă, o „civilizaţie” este dependentă de iod și de tiroidă. Precum spunea Constantin Parhon, în 1956: „Fără tiroidă, orice civilizaţie ar fi absentă”.
Iodul este un anion cu greutate moleculară de 127. Este prescurtat 127I-. Iodul face parte din grupa a VII-a a tabelului lui Mendeleev, grupa halogenilor. Aceasta din urmă mai conţine câţiva compuși esenţiali vieţii: fluor (19F), clor (35Cl), mai ales, și brom (80B). Iodul se absoarbe în intestinul subţire, la nivelul celulelor epiteliale intestinale, numite intestinal epitelial cells 6 (IEC 6), sub formă de I-. Sediul absobţiei este acum dovedit la nivelul proteinei de membrană Na/I symporter (NIS).
Aportul normal de iod este de 150-200 μg pe zi. Peste acest aport, la nivelul intestinului apare un fenomen asemănător cu Wolff-Chaikoff (despre care vom reveni în articol). Saturarea NIS conduce la un comportament de downregulation a proteinei absorbatoare (NIS), ceea ce va face ca surplusul de iod să nu fie absorbit! Iată un prim mecanism de control al excesului de iod.
Iodul dispare din plasmă într-un ritm de 1,5% din cantitatea absorbită pe minut. Astfel, la un aport de 200 μg pe zi (presupunând, prin experiment, un singur moment de absorbţie), clearansul plasmatic este de la circa 130 de minute la maximum 3 ore!
PROBLEMA ORGANISMULUI UMAN NU ESTE EXCESUL DE IOD, CI LIPSA LUI!
Iodul ajunge în organism prin alimentaţie, în mod obișnuit (natural) prin apa care conţine iod. Iodul este prezent în cantitate suficientă în sol, dar el ajunge în apă numai dacă nu este legat de particulele existente în sol sau nu este legat de alte chimicale ce leagă iodul.
În mod natural, solurile dealurilor și podișurilor au proprietatea de a lega iodul mai mult decât alte soluri, astfel că regiuni extinse de pe Terra nu posedă îndeajuns iod în apă. În aceste regiuni, apare un fenomen de adaptare la lipsa de iod, și anume tiroida crește în volum pentru a crește potenţiala captare a cantităţilor mici de iod.
Fenomenul de creștere în volum a tiroidei a fost denumit popular „gușă”. Dacă tiroida crește în volum, termenul corect medical este tiromegalie, prin analogie cu hepatomegalie, adenomegalie, nefromegalie etc. Unii au denumit fenomenul de creștere a tiroidei în zone localizate cu lipsă de iod „gușă endemică”.
Medicina a adoptat în secolul XIX un termen latin pentru creșterea neomogenă și tumorală a unui organ, și anume „struma”. Dat fiind faptul că „struma” este prezentă și în alte organe și are și cauze infecţioase (de exemplu TBC), dar și fiindcă există un râu în Grecia și Bulgaria cu acest nume, în regiuni puternic dezvoltate pentru turism, s-a renunţat la această terminologie.
Endocrinologii Constantin Parhon și Ștefan Milcu au arătat că fenomenul clinic nu este localizat numai la tiroidă, mai ales atunci cînd apar cazuri de „cretinism” endemic, și au denumit fenomenul „distrofie endemică tireopată” (DET). De aceea, în anii ‘50 ai secolului trecut, în România a început un program de eradicare a DET, prin iodarea sării pentru regiunile „endemice” și administrarea de tablete de iodură de potasiu (KI) la gravide și la copiii de școală generală (7-14 ani).
Mai de curând, prin folosirea masivă de îngrășămintele chimice (nitraţi) și în România, iodul de la câmpie a devenit și el legat, zonele de câmpie devenind deficitare de iod în apă. Astfel că și regiunile „ne-endemice” au devenit „endemice”. Ca urmare, la nivel mondial Organizația Mondială a Sănătății a decis iodarea sării pentru toată populaţia lumii, considerându-se Terra locuită ca deficitară de iod.
Acţiunea a fost preluată și de România, în 1995. Prin HGR nr. 779/1995, modificată ulterior prin HGR 568/2002 și HGR 1904/2006, consumul de sare iodată se instituie în toată ţara, nu numai în regiunile „endemice” stabilite iniţial în Programul din 1948-1950 (devenite ulterior 30 de judeţe) re-stabilite de HCM 1.056/1962. Legislaţia românească stabilește ca nivelul iodului în sare să fie cuprins între 25 mg iod (32,5 mg de iodură de potasiu – KI; sau 42 mg de iodat de potasiu – KIO3) per kg sare și 40 mg iod (52 mg KI, respectiv 67,2 KIO3) pe kg sare. În alte ţări, nivelul de iod din sare este chiar mai mare.
6 MITURI FALSE DESPRE IOD
1. Apariţia de cancer tiroidian post administrare de iod
S-a afirmat că, prin iodarea sării, crește riscul de cancer tirodian. Nimic mai fals, dimpotrivă! În zonele „gușogene”, cele lipsite de iod, cancerul tiroidian era regula. Acum a dispărut.
Creșterea prevalenţei cancerului tiroidian, înregistrată începînd cu 1986, nu are nici o legătură cu evenimentul de la Cernobîl, ci cu apariţia în medicină a ecografelor, care descoperă noduli tiroidieni „canceroși”, care de obicei nu evoluează (arată endocrinologul scoțian Ian Hay într-un studiu din 2012). În plus, unii pun pe seama iodului apariţia a tot felul de cancere fără legătură cu iodul: plămâni (care, evident, ţine de fumat), colon (care ţine de alimentaţie) ș.a.
2. Hipertiroidismul indus de iod
S-a afirmat că iodarea sării produce hipertiroidism indus de iod. Nimic mai fals. Cercetătorii au arătat, încă din 1950, că nu a crescut incidenţa hipertiroidismului în regiunile „endemice” supuse programului de „eradicare” din anii ’50 (vezi Milcu).
Medicii din acea perioadă și-au pus și ei problema potenţialului supraiodării. Dar, cercetarea știinţifică a arătat că în zonele cu DET, iodarea sării și administrarea de KI la școală nu conduce la hipertiroidism. Subiectul a fost închis încă de atunci!
3. Tiroidita Hashimoto indusă de iod
S-a afirmat că prin sarea iodată crește incidenţa tiroiditei autoimune Hashimoto. Frica a apărut prin extrapolarea observaţiilor din cercetarea experimentală care folosește iod. Se știe că boala imună (tiroidita experimentală autoimună) poate fi declanșată prin inducerea bolii la nivel microsomal prin iod stabil (127I) și prevenţia ei prin propiltiouracil și metil-mercapto-imidazol.
Acest fenomen a fost observat însă după un regim hipoiodat. Animalele de experienţă (șoareci) intră în hipotiroidism, crește TSH și se produce tiromegalie. În acest moment, o dietă cu de peste 10 ori mai mult iod produce un efect vasoconstrictiv intens, hipoxie și distrucţie tiroidiană. Nivelul intrării iodului în celule scade, iar hiper-TSH-emia se amplifică.
În 2-4 zile, în tiroidă se observă invazie de macrofage și limfocite T; apar atât CD4+, cât și CD8+. Distrucţia tiroidiană se însoţește de anticorpi antitiroperoxidază și anti-tiroglobulină.
În afară de hiperiodinare, administrarea de tiocianat, în aceleași condiţii biologice (deficit iodat cu hiper-TSH-emie), produce același tip de necroză tireocitară. Leziunile sunt mai accentuate dacă există deficit de seleniu.
În afară de hiperiodinare, administrarea de tiocianat, în aceleași condiţii biologice (deficit iodat cu hiper-TSH-emie), produce același tip de necroză tireocitară. Leziunile sunt mai accentuate dacă există deficit de seleniu.
Scăderea TSH, indusă prin administrare de hormoni tiroidieni (supra aport de iod), conduce la diminuarea inflamaţiei. Se produce punerea în aplicare a principiului lui Tonutti: organele active se inflamează mai frecvent; organele inactive nu se inflamează/îmbolnăvesc. Prin administrarea de T4 (aport de iod), scade TSH și se produce apoptoză fiziologică a celulelor tiroidiene.
Dacă ar fi să extrapolăm datele experimentale la oameni, atunci se observă că tiroidita experimentală prin inducţie cu iod se aseamănă cu distrucţia tiroidiană a pacienţilor din zonele „gușogene” (cu nivele scăzute de iod, adică cei pe care unii vor să-i păzească de sarea iodată) la care se adugă cantităţi mici de tiocianat.
Situaţia este frecventă pentru că tiocianatul se găsește în reziduurile fumului de ţigară. Din acest punct de vedere, se poate afirma că fumatul scade posibilitatea de a absorbi iod (la nivel pulmonar), ceea ce ar putea favoriza, prin lipsa de iod, apariţia cancerului pulmonar. Iată cum, teoretic, aportul crescut de iod păzește de cancerul pulmonar!
4. Hipotiroidismul indus de iod
Se aduce ca argument contrar folosirii sării iodate faptul că Guvernul afirmă că „suntem o ţară de hipotiroidieni”. Greșit! Specialiștii afirmă că suntem o ţară cu deficit de iod în apă, ceea ce este altceva. Se confundă tiromegalia și cretinismul endemic cu hipotiroidismul!
Mai există unii conspiraționiști și adepți ai pseudoștiințelor care citează cărţi medicale celebre, cum că acestea ar afirma că iodul produce hipotiroidism la gravidă și făt. Dar, este exact invers! Lipsa de iod la gravide produce hipotiroidism congenital la copii.
Se mai aduce, ca argument contrar, faptul că mezelurile au sare iodată. Însă, se știe că exact mezelurile sunt exceptate de la preparare cu sare iodată (vezi HGR). Nu din motive medicale, ci organoleptice: iodul colorează mezelurile în vineţiu, părând că sunt compromise alimentar.
O altă năzbâtie folosită ca argument contra sării iodate ar fi că iodul se acumulează în organism. Nimic mai fals; excesul de iod se elimină preferenţial prin urină, iar timpul lui de înjumătăţire este extrem de rapid: maxim 3 ore.
5. Declanșarea efectului Wolf-Chaikoff prin iod
Unii folosesc termeni medicali și biologi pentru a explica reacţiile adverse ale iodului la cei care consumă sare iodată, dând exemplu efectul Wolff-Chaikoff. Or, Efectul Wolf-Chaikoff apare prin administrarea de iod metaloid și nu de iodură de potasiu sau iodat de potasiu (ca iodul din sare).
Efectul Wolff-Chaikoff înseamnă blocarea eliberării de hormoni tiroidieni post aport imens de iod metaloid, anorganic. Fenomenul este folosit terapeutic și nu în viaţa de zi cu zi. Efectul nu apare decât atunci când se administrează soluţie Lugol în vederea operării unei tidoide extrem de sângerânde.
6. Iodul la bolnavii de hipotiroidism și hipertiroidism
Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipotiroidism să mănânce multe nuci, căci acestea au iod. „Indicaţia” ar fi că, prin acestă acţiune, ar crește cantitatea de iod administrată. Alţii, speriaţi fiind de iod, și mai ales de iodul din sare, le recomandă pacienţilor cu hipotiroidism să nu se atingă deloc de nuci, evident nici de sarea iodată.
Aceste recomandări se fac în necunoștinţă de cauză. Bolnavii hipotiroidieni nu reușesc să capteze iodul, fie prin insuficenţă funcţională, fie prin lipsă de tiroidă. Ei primesc iodul funcţional sub formă de hormon tiroidian sintetic, levotiroxină.
Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipertiroidism să nu mănânce nuci, căci acestea conţin iod. Alţii, recomandă hipertiroidienilor să nu mănânce sare iodată, căci aportul crescut de iod le va agrava hipertiroidismul. Ba chiar există medici care interzic pacienţilor să meargă la mare, știut fiind că aerosolii mării conţin mult iod.
Și aceste recomandări se fac în necunoștinţă de cauză. În aceste condiţii, ce să zică milioanele de bolnavi cu boală Graves-Basedow care trăiesc în localităţi de lângă oceane și mări (44% din populaţia Terrei, de fapt cele mai mari orașe ale lumii)?
Pentru a părea mai credibili, anti-iodiștii încearcă să convingă oamenii că sarea de salină este mai proastă decât sarea de mare, considerată ca cea mai bună. Or, sarea de mare conţine cantităţi mari de iod: 0,05 vs 0,04 ppm în sol, ceea ce însemnă cu 20% mai mult!
În plus, animalele din mare conţin mult mai mult iod decât animalele domestice sau terestre. Aceiași autori care sunt împotriva sării iodate ne sfătuiesc să mâncăm „japonezește”, adică animale marine, pentru a nu face cancer și a trăi mai mult (vezi speranţa de viaţă crescută din Japonia și Singapore).
CEL MAI ATRĂGĂTOR ARGUMENT PENTRU A FOLOSI SAREA IODATĂ
Un argument inedit despre necesitatea de a mânca sare iodată este legat de locul nașterii laureaţilor Premiilor Nobel. O astfel de analiză arată că aceștia s-au născut predominent în regiuni marine și oceanice. Or, se știe că marea conţine, pe lângă banalul NaCl (banala sare), și NaI („sare iodată”).
Iodul este necesar pentru ca dezvoltarea creierului să fie adecvată. Un argument convingător: mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel (personalităţi dintre cele mai deștepte de pe planetă) sunt originari în localităţi de la malul mării, cu climă marină sau oceanică, acolo unde există aerosoli marini cu concentraţie mare de iod. Un total de 861 de personalităţi au primit Premiul Nobel.
Modul de abordare al subiectului ne-a fost sugerat de seria de articole ale d-lui Cristian Român referitoare la teroriile conspiraţioniste. Chiar dacă știm că a aduce argumente raţionale poate să nu aibă succes în faţa susţinătorilor conspiraţiei, încercăm o abordare știinţifică a fenomenului posibilităţii surplusului de iod în alimentaţie.
Suplimentarea cu iod există încă din anii 1950, însă noua teorie a conspiraţiei cu privire la iod a apărut de circa 20 de ani, în momentul în care guvernele lumii au decis să suplimenteze alimentaţia cetăţenilor lor cu iod, mai precis cu iod în sarea de bucătărie.
Teoria conspiraţiei a apărut în sensul că surplusul de iod din sarea de bucătărie ar conduce la scăderea capacităţilor intelectuale și creșterea prevalenţei unor boli care determină „invaliditate” individuală și colectivă. Materialul de faţă este menit să ofere publicului larg câteva elemente de fiziologie a iodului pentru a înţelege că nu există nici un risc faţă de fenomenul iodării sării de bucătărie.
Sursa : https://stiintasitehnica.com/teoria-conspiratiei-frica-de-iod-din-sare/?fbclid=IwAR3xbCjaGH42CIpiY6eKDj-r5XGSCs_0zaVM0POhKBcO97gxS9K_Rf6ClKc
